.grecaptcha-badge { visibility: hidden; }

More is less?

Dacă întrebi orice artist din independent îți va spune același lucru, decor minimalist, puține costume, punem accent pe jocul actoricesc și nu pe decor. Cu cât ai mai puține obiecte, cu atât trebuie să devii mai creativ, sigur, dar asta nu înseamnă să nu ai deloc recuzită, ci doar ceea ce este esențial, bine cunoscutul pistol al lui Cehov și a sa teorie ne atrag atenția asupra importanței obiectelor din scena. În ceea ce privește decorul lucrurile s-au clarificat, dar în ceea ce privește jocul actoricesc oare nu e la fel? Are sens să îmbrobodim jocul cu tot felul de trăiri și emoții ca să pară mai interesant? Sau simplitatea câștigă și în acest caz?

Pirandello spunea: „Știu că oricine are o viață lăuntrică pe care ar vrea să o exteriorizeze. Dar greutatea tocmai asta e: să reușești să exteriorizezi atât cât este necesar în raport cu ceilalți și din acest puțin să faci să se înțeleagă toată viața ta lăuntrică.”

Stanislavski povestește mai mult pe această temă, fiind chiar piatra de temelie „Este vorba, de fapt, despre redarea pasiunilor, dar nu directă, nemijlocită, subconștientă, ci, ca să mă exprim așa, sub influența șoaptei interioare a sentimentului”  … când un om vrea să își înțeleagă gândurile și emoțiile cele mai importante, intime, ascunse (din categoria „a fi sau nu fi” din Hamlet), se izolează, se retrage adânc în interiorul propriei ființe și încearcă, cu ajutorul minții, să exprime în cuvinte ce gândește și ce simte. Pe scenă actorii acționează altfel. În momentele intime ale vieții, ies în avanscenă, se adresează direct spectactatorilor și își declamă cu voce tare, cu efect, cu patos trăirile inexistente.

  • Ce înseamnă, dacă puteți să ne explicați, vă rog, își declamă trăirile inexistente?
  • Înseamnă că fac exact ce faceți și voi când vreți să umpleți golul sufletesc interior, al interpretării, cu un joc actoricesc superficial, exterior, dar de efect.

Iar Shekespeare, prin Hamlet oferă măsurile exacte: „Te rog sune tirada răspicat și curgător, așa cum am spus-o eu, dacă însă te-apuci să răcnești, cum fac mulți actori de-ai voștri, pun mai bine crainicul târgului sa-mi strige stihurile. Nici să nu dai din mâini prea tare, așa de pildă ca și cum ai tăia aerul cu fierăstrăul. Fii cât mai potolit. Chiar în mijlocul noianului, al furtunii  – ca să zic așa – în vârtejul pasiunii, trebuie să cauți să păstrezi o măsură care s-o mai astâmpere puțin.

Când știi că e prea mult? Asta e întrebarea… Dacă ești onest cu trăirile, emoțiile și sentimetele tale, atunci vei ști. De aceea este o condiție sin qua non să te cunoști înainte de toate, așa cum templul din Delfi ne învață: Conosce te ipsum (Cunoaște-te pe tine însuți), acesta este primul pas către a te înțelege, accepta, în a-ți cunoaște limitele și în a le depăși.

 

Leave a Reply